Electrocardiograma (EKG sau ECG) este o investigație medicală non-invazivă, esențială în evaluarea sănătății cardiace. Aceasta înregistrează activitatea electrică a inimii printr-o serie de unde și linii pe o hârtie specială sau un ecran. Prin plasarea electrozilor pe pielea pacientului, EKG-ul captează variațiile de curent electric generate de contracțiile inimii. Aceste semnale sunt apoi transmise și transpuse într-un grafic, oferind medicului o imagine a ritmului și regularității bătăilor inimii, precum și informații despre structura și funcția inimii.

Ce măsoară EKG?

Activitatea electrică a inimii

EKG-ul este un instrument esențial în cardiologie, oferind o perspectivă directă asupra activității electrice a inimii. Fiecare bătaie a inimii este rezultatul unor impulsuri electrice complexe, care încep în nodul sinoatrial (SA) și călătoresc prin atrii (camerele superioare ale inimii), provocând contracția acestora. Apoi, semnalul trece prin nodul atrioventricular (AV), întârziindu-se ușor pentru a permite umplerea completă a ventriculelor (camerele inferioare), înainte de a stimula contracția ventriculelor.

EKG-ul înregistrează aceste impulsuri electrice, permițând medicilor să analizeze frecvența și ritmul bătăilor inimii, precum și coordonarea și sincronizarea contracțiilor între atrii și ventricule. De asemenea, poate detecta orice anomalii în propagarea impulsurilor electrice, precum blocuri cardiace sau aritmii.

Curenții electrici în timpul ciclului cardiac

În timpul unui ciclu cardiac complet, EKG-ul înregistrează diferite faze ale activității electrice:

• Depolarizarea atrială: Se manifestă prin unda P pe EKG, reprezentând activarea electrică a atriilor.
• Depolarizarea ventriculară: Reflectată în complexul QRS pe EKG, reprezintă activarea electrică a ventriculelor. Această fază este crucială pentru pomparea sângelui în corp.
• Repolarizarea ventriculară: Se observă ca unda T și indică perioada de recuperare electrică a ventriculelor înainte de următorul ciclu cardiac.

De asemenea, EKG-ul poate evidenția perturbări ale acestui proces normal, cum ar fi ischemia (insuficiența de sânge la nivelul țesutului cardiac), care poate modifica aspectul undelor sau complexelor pe EKG. Prin măsurarea intervalului de timp între diversele componente ale electrocardiogramei (cum ar fi intervalul QT, care reflectă durata totală a depolarizării și repolarizării ventriculare), medicul poate deduce informații esențiale despre starea electrică și funcțională a inimii.

Click pentru Preturi Cardiologie

Cum funcționează EKG

Electrozii detectează curenții electrici 

Procedura începe cu atașarea unui set de electrozi pe pielea pacientului. Acești electrozi sunt mici discuri aderente care se conectează prin fire la aparatul EKG. În mod tipic, un EKG standard folosește 12 electrozi, plasați în anumite puncte standard pe piept, brațe și picioare. Acești electrozi detectează micile schimbări electrice de pe suprafața pielii care sunt generate de activitatea electrică a inimii.

Fiecare electrod detectează activitatea electrică dintr-o anumită parte a inimii, oferind astfel o imagine multidimensională a funcționării inimii. De exemplu, electrozii plasați pe piept sunt foarte buni pentru a detecta activitatea electrică a ventriculelor, în timp ce electrozii de pe brațe și picioare ajută la vizualizarea activității atriale.

Semnalul este amplificat și înregistrat

După ce electrozii detectează semnalele electrice, acestea sunt transmise la aparatul EKG. Aici, semnalele sunt amplificate pentru a fi suficient de mari pentru a fi analizate și înregistrate. Amplificarea este crucială deoarece semnalele electrice ale inimii sunt de obicei foarte slabe când ajung la suprafața pielii.

Odată amplificate, semnalele sunt transpuse într-o formă grafică pe hârtia de EKG sau pe un ecran digital. Fiecare linie și undă pe grafic reprezintă o anumită parte a activității inimii. De exemplu, un set de linii verticale poate reprezenta secunde, în timp ce undele și complexele reprezintă diferite faze ale activității electrice cardiace.

Componentele unui sistem EKG 

ECG-ul, ca instrument esențial în diagnosticul cardiologic, se bazează pe mai multe componente cheie, fiecare având un rol specific în procesul de captare și interpretare a activității electrice a inimii.

1.    Electrozi

Electrozii, plasați direct pe pielea pacientului, sunt fundamentali în captarea variațiilor de curent electric generate de activitatea cardiacă. Sensibili și eficienți, acești electrozi sunt proiectați să detecteze activitatea electrică a inimii cu un minim de disconfort pentru pacient.

2.    Fire de conexiune 

Firele de conexiune, esențiale pentru transmiterea semnalelor, leagă electrozii de aparatul principal ECG. Aceste cabluri sunt responsabile pentru transferul fidel al semnalelor electrice de la electrozi la aparatul de înregistrare.

3.    Aparat de înregistrare 

Inima sistemului ECG, aparatul de înregistrare, primește semnalele electrice de la electrozi și le procesează. Acesta nu doar amplifică semnalele, ci le și convertește într-un format grafic, facilitând astfel analiza și interpretarea de către personalul medical.

4.    Ecran 

Majoritatea sistemelor moderne sunt echipate cu ecrane digitale, care permit vizualizarea în timp real a semnalelor electrice ale inimii. Aceasta oferă oportunitatea de a monitoriza activitatea cardiacă pe măsură ce testul se desfășoară.

5.    Sistem de amplificare a semnalului 

Sistemul de amplificare este crucial pentru mărirea semnalelor electrice slabe captate de electrozi. Acest proces asigură că datele sunt suficient de clare și detaliate pentru o analiză precisă.

6.    Sistem de înregistrare 

Componenta responsabilă pentru transpunerea semnalelor electrice în înregistrări grafice sau digitale, sistemul de înregistrare este esențial pentru documentarea și stocarea informațiilor electrice ale inimii.

7.    Imprimantă 

Unele aparate includ o imprimantă, care permite printarea rezultatelor EKG-ului pe hârtie. Aceste printuri pot fi folosite pentru analize ulterioare sau pot fi păstrate ca parte a înregistrărilor medicale ale pacientului.

Fiecare componentă a sistemului ECG contribuie în mod semnificativ la eficiența și acuratețea diagnosticului, facilitând detectarea și monitorizarea afecțiunilor cardiace. În ansamblu, aceste componente lucrează împreună pentru a oferi o imagine detaliată a sănătății inimii pacientului, un aspect esențial în medicina modernă.

Tipuri de unde observate în EKG 

Undele P

Undele P în electrocardiograma reprezintă depolarizarea atrială, adică momentul când atriile (camerele superioare ale inimii) se contractă pentru a pompa sângele în ventricule. Aceste unde sunt de obicei rotunde și pozitive în majoritatea derivărilor EKG și sunt primul component al ciclului cardiac înregistrat pe EKG. Anomalii ale undei P, cum ar fi mărimea sau forma, pot indica probleme atriale, cum ar fi fibrilația atrială sau alte aritmii.

Complexul QRS

Complexul QRS reflectă depolarizarea ventriculară, adică momentul când ventriculele inimii se contractă pentru a pompa sânge în artere. Complexul QRS este o parte critică a EKG-ului, deoarece oferă informații importante despre starea ventriculelor.

1.    Unda Q

Unda Q este prima undă negativă din complexul QRS și, în mod normal, este mică. O undă Q profundă sau extinsă poate sugera existența unui infarct miocardic vechi.

2.    Unda R

Unda R este o undă pozitivă mare și reprezintă majoritatea depolarizării ventriculare. Dimensiunea și forma undei R pot varia și sunt importante în diagnosticarea hipertrofiei ventriculare sau a altor condiții.

3.    Unda S

Unda S urmează undei R și este de obicei o undă negativă. Adâncimea și durata undei S pot oferi indicii despre starea ventriculului drept.

Segmentul ST

Segmentul ST este porțiunea de EKG dintre sfârșitul complexului QRS și începutul unde T. Este crucial în diagnosticarea ischemiei miocardice și a infarctului miocardic. Depresiunea segmentului ST poate indica o problemă acută la nivelul miocardului.

Unda T 

Unda T reprezintă repolarizarea ventriculară sau perioada de recuperare a ventriculelor între bătăile inimii. Aspectul undei T este vital în evaluarea unor condiții ca ischemia miocardică. O undă T inversată sau anormal de înaltă poate fi semnul unor probleme cardiace.

Intervalele EKG (PR, QT etc)

Intervalele ECG, cum ar fi intervalul PR și intervalul QT, oferă informații despre durata diferitelor faze ale ciclului cardiac. Intervalul PR măsoară timpul dintre începutul undei P și începutul complexului QRS, reflectând timpul necesar semnalului electric să călătorească de la atrii la ventricule. Intervalul QT reprezintă durata totală a depolarizării și repolarizării ventriculare. Modificările acestor intervale pot indica diverse afecțiuni cardiace, inclusiv blocuri cardiace sau sindroame de prelungire a intervalului QT.

Interpretarea EKG 

Interpretarea unui EKG necesită cunoștințe medicale specializate și este crucială în diagnosticarea și monitorizarea afecțiunilor cardiace.

Iată principalele aspecte luate în considerare în interpretarea unei electrocardiograme:

1. Ritmul cardiac: În primul rând, se evaluează dacă ritmul cardiac este regulat sau neregulat. Se determină și originea ritmului, fie că este sinusal (normal), fie că provine din alte părți ale inimii.
2. Rata cardiacă: Rata cardiacă se măsoară prin numărarea complexelor QRS pe minut. O rată prea rapidă (tahicardie) sau prea lentă (bradicardie) poate indica probleme cardiace.
3. Analiza undei P: Se verifică prezența, forma și durata undei P, care indică activitatea atrială. Anomalii ale undei P pot sugera afecțiuni atriale, cum ar fi fibrilația atrială.
4. Intervalul PR: Măsurarea intervalului PR (de la începutul undei P până la începutul complexului QRS) poate dezvălui dacă există întârzieri în conducerea electrică de la atrii la ventricule.
5. Complexul QRS: Se examinează durata, amplitudinea și configurația complexului QRS, care reprezintă depolarizarea ventriculilor. Anomalii pot indica hipertrofie ventriculară, bloc de ramură sau alte probleme ventriculare.
6. Segmentul ST și unda T: Segmentul ST și unda T sunt analizate pentru a identifica semne de ischemie miocardică sau infarct. Elevația sau depresiunea segmentului ST și modificările undei T pot indica afectarea fluxului sanguin la nivelul miocardului.
7. Intervalul QT: Măsurarea intervalului QT (de la începutul complexului QRS până la sfârșitul unde T) ajută la evaluarea duratei totale a depolarizării și repolarizării ventriculare. Un interval QT prelungit poate fi un indicator al unor potențiale probleme aritmetice.
8. Detectarea anomaliilor specifice: Sunt căutate semne specifice ale anumitor condiții, cum ar fi undele Q patologice (care pot indica un infarct miocardic anterior) sau diverse tipuri de aritmii.

Indicațiile Electrocardiogramei

Electrocardiograma (ECG) este o procedură vitală în multe scenarii clinice, fiind utilizată atât pentru diagnosticarea afecțiunilor cardiace, cât și pentru monitorizarea sănătății cardiace generale.

Indicații pentru efectuarea unui ECG:

1. Simptome de afecțiuni cardiace: EKG-ul este adesea efectuat atunci când un pacient prezintă simptome care pot indica probleme cardiace, cum ar fi durere toracică, palpitații, amețeli, leșin sau dificultăți de respirație. Aceste simptome pot sugera diverse condiții, de la ischemia miocardică la diverse forme de aritmii.
2. Evaluarea riscului cardiac: În cazul pacienților cu factori de risc pentru boli cardiace, cum ar fi hipertensiunea arterială, hipercolesterolemia, diabetul sau un istoric familial de boli cardiace, EKG-ul poate fi folosit pentru a evalua starea de sănătate a inimii și pentru a detecta orice semne timpurii de boală cardiacă.
3. Monitorizarea bolilor cardiace: Pentru pacienții cu afecțiuni cardiace cunoscute, cum ar fi insuficiența cardiacă, cardiomiopatia sau după un infarct miocardic, EKG-ul este esențial în monitorizarea stării lor de sănătate și a răspunsului la tratament.
4. Înainte de proceduri chirurgicale: EKG-ul este adesea efectuat înainte de intervenții chirurgicale majore pentru a evalua riscul cardiac și pentru a se asigura că inima pacientului poate suporta stresul operației.
5. Evaluări de rutină: În anumite cazuri, cum ar fi examinările medicale de rutină pentru persoanele în vârstă sau pentru cei care practică sporturi de performanță, EKG-ul poate fi utilizat ca parte a unei evaluări generale a sănătății.
6. Evaluarea efectelor medicamentelor: Anumite medicamente, în special cele care afectează ritmul cardiac, pot necesita monitorizarea prin EKG pentru a asigura că nu provoacă efecte secundare nocive la nivel cardiac.
7. Diagnosticarea Cauzelor Anumitor Simptome: În cazul unor simptome cum ar fi oboseala extremă sau sincopa, EKG-ul poate ajuta la stabilirea dacă acestea sunt cauzate de probleme cardiace.

EKG-ul este o metodă rapidă, non-invazivă și accesibilă pentru a obține informații valoroase despre funcția cardiacă. Aceasta joacă un rol crucial în multe aspecte ale îngrijirii cardiace, de la diagnosticare la monitorizare și managementul pe termen lung al sănătății inimii.

Limite 

Deși electrocardiograma este un instrument esențial în cardiologie, este important să recunoaștem și limitele sale. Înțelegerea acestor limitări ajută la o mai bună interpretare a rezultatelor și la planificarea investigațiilor suplimentare, dacă este necesar.

1. Sensibilitate și specificitate limitate: EKG-ul poate să nu detecteze întotdeauna toate tipurile de probleme cardiace. De exemplu, unele afecțiuni, cum ar fi ischemia miocardică ușoară sau anumite tipuri de cardiomiopatii, pot să nu fie întotdeauna evidente pe un EKG standard.
2. Interpretare subiectivă: Rezultatele pot varia în funcție de interpretarea celui care le analizează. Diferitele niveluri de experiență și cunoștințe pot duce la interpretări diferite ale acelorași date, ceea ce poate afecta deciziile clinice.
3. Instantaneu în timp: EKG-ul oferă o imagine a activității inimii doar în momentul înregistrării. Acest lucru poate fi o limitare în cazul afecțiunilor care nu sunt prezente constant, cum ar fi aritmiile intermitente.
4. Nu evaluează funcția cardiacă structurală: EKG-ul măsoară activitatea electrică a inimii, dar nu oferă informații directe despre structura sau funcția mecanică a inimii. Pentru aceasta, sunt necesare alte investigații, cum ar fi ecocardiografia.
5. Nu detectează toate tipurile de aritmii: Anumite tipuri de aritmii, în special cele care se întâmplă sporadic, pot să nu fie prezente în timpul scurtei perioade de înregistrare a unui EKG standard.
6. Interferențe: Calitatea înregistrării EKG poate fi afectată de diferiți factori, cum ar fi mișcarea pacientului, interferențele electrice sau problemele cu electrozii sau aparatura.

Concluzie

Electrocardiograma (EKG) este un instrument esențial în arsenalul diagnosticului medical, oferind informații valoroase și rapid accesibile despre activitatea electrică a inimii. În ciuda anumitor limitări, cum ar fi sensibilitatea și specificitatea limitate în detectarea unor afecțiuni sau dependența de interpretarea corectă, EKG-ul rămâne un pilon de bază în evaluarea cardiovasculară.

Având capacitatea de a identifica rapid probleme precum aritmii, ischemie miocardică și efectele unor afecțiuni cardiace preexistente, EKG-ul este un instrument neprețuit în diagnosticarea precoce și în prevenirea complicațiilor severe. În același timp, este vital ca medicii să recunoască și să înțeleagă limitele acestei tehnici, utilizând-o ca parte a unei evaluări clinice cuprinzătoare, care poate include și alte investigații, cum ar fi ecocardiografia, testele de stres sau imagistica avansată.

EKG-ul, prin natura sa non-invazivă și rapiditatea cu care poate fi efectuat, este adesea primul pas în evaluarea pacienților cu simptome cardiace. Este de asemenea o metodă de monitorizare eficientă pentru pacienții cu boli cardiace cunoscute sau cei sub tratament pentru afecțiuni cardiace.

Surse:

https://www.nhs.uk/conditions/electrocardiogram/

https://emedicine.medscape.com/article/1894014-overview?form=fpf#a1